A ierta şi a uita

Multă lume se simte vinovată pentru că iartă, dar nu uită. Şi crede că acest lucru este rău, dar nu poate să-l evite.
Iertarea implică în mod necesar şi uitarea? Pentru a-i linişti pe creştini ei bine de ştiut că nu. Că nu este necesar să uităm. Pentru că memoria este o facultate care lucrează independent de voinţa noastră. Dovada stă în faptul că de multe ori am vrea să ne amintim anumite lucruri şi nu reuşim. Şi alteori vrem să uităm anumite situaţii şi nu suntem capabili.
Atunci când o persoană este ofensată probabil că îşi va aminti multă vreme de acest lucru. Şi nu este vinovată că nu poate să uite. Pentru aceasta iertarea nu presupune în mod necesar uitarea. Cineva poate să ierte şi, totuşi, să continue să-şi amintească ofensa. Ceea ce nu trebuie făcut este de a readuce în memorie în mod voit amintiri neplăcute pentru a le menţine vii.
Din ce motiv trebuie, noi, creştinii, să simţim iubire faţă de duşmani, bunăvoinţă faţă de toţi? Isus ne explică: pentru că aşa ne vom asemăna mai mult cu Dumnezeu.