Batranetea haine grele?

 batranelul.jpg
Numărul oamenilor în vârstă din societate creşte. Dezvoltarea industrială a dus şi duce încă la forme de excludere, care sunt izvor de suferinţe pentru bătrâni şi sărăcire spirituală a familiei. Pentru oamenii de astăzi „a îmbătrâni” nu mai reprezintă o valoare, iar îmbătrânirea se pare că este privită doar ca o pierdere: pierderea frumuseţii, a capacităţii de a fi activ, pierderea sănătăţii, a locului şi a rolului în comunitate. Se pare că astăzi doar omul tânăr contează şi nimeni nu vrea să îmbătrânească. Dar numai acceptarea vieţii ca dar de la Dumnezeu poate ajuta omul să privească într o perspectivă pozitivă perioada bătrâneţii.
Bătrâneţea îl face pe om bolnav, mai slab şi neputincios şi de aceea devine un om care are nevoie de ajutor. Unii trăiesc împreună cu familia lor şi sunt primiţi cu căldură de rudele apropiate şi acesta este lucrul cel mai bun. Ei se ştiu ocrotiţi în familie, în necesităţile trupeşti şi spirituale ale vârstei. Îşi dau seama că mai pot oferi unele servicii utile, pot acorda ajutor celor mai tineri care vin după ei şi astfel pot păstra bucuria vieţii, chiar dacă simt că puterea se stinge încet şi că trebuie să se pregătească pentru marea trecere. Prezenţa lor în familie îi face martori ai trecutului, inspiră înţelepciune pentru viitor şi contribuie la înţelegerea şi iubirea nepoţilor. Dar sunt şi mulţi bătrâni singuri…
Sunt tot mai multe situaţii în comunităţile noastre în care familii întregi au plecat la muncă în străinătate, iar părinţii lor au rămas singuri. Sunt valoroşi şi banii trimişi uneori de departe, dar mult mai importantă este prezenţa copiilor lor lângă ei în aceste momente grele ale vieţii.
Datoria familiei este de a nu i abandona în singurătate şi neputinţă şi de a i ajuta, pe cât posibil, cu un sfat, o vorbă bună, un sprijin material.
A înainta în vârstă este, cu siguranţă, un har de la Dumnezeu, dar este şi o şansă care merită să fie folosită. Important nu este cât de „bătrân” este cineva, ci „cum” este ca persoană în vârstă. Există oameni bătrâni care se plâng de orice, dar există şi aceia care, pur şi simplu, iradiază de mulţumire.
Ei au nevoie să fie vizitaţi, însoţiţi, luaţi în seamă; au nevoie de apropierea familiei, pentru a nu rămâne în singurătate; au nevoie de sensibilitatea şi compasiunea noastră în suferinţa lor, să simtă că suferim cu ei.