Un om celebru

Astăzi a murit un mare om. Nu era un lider mondial sau un doctor celebru, nici un erou de război sau un sportiv renumit. Nu era nici vreun magnat în lumea afacerilor, şi nici nu-i veţi vedea vreodată numele în paginile financiare ale unui ziar. Dar, era unul din marii oameni care au trăit vreodată. Era tatăl meu.
Cred că s-ar putea spune despre el ca a fost un om pe care nu l-a interesat niciodată să obţină un credit sau să primească onoruri. Făcea lucruri banale cum ar fi că-şi plătea la timp datoriile şi se ducea Duminica la biserică. Era mereu alături de copii şi îşi iubea nevasta.
Acum este prima seară de când nu mai este el. Nu ştiu ce să fac. Acum îmi pare rău pentru momentele în care nu i-am arătat respectul cuvenit. Dar îi sunt recunoscător pentru multe alte lucruri. Mulţumesc lui Dumnezeu că l-am avut pe tata atâta timp. Şi mă bucur că am fost capabil să îi spun cât îmi era de drag. Tatăl meu a murit cu un zâmbet pe faţă şi cu sufletul împăcat. Ştia că a fost nemaipomenit ca soţ şi tată, frate, fiu şi prieten…

Autor necunoscut

Adevarul este ca ne este dor de cei ai noştri abia atunci cand nu mai sunt. Am trecut şi eu prin astfel de momente cand mi-am pierdut bunicul. Am ţinut mult la acest bătrănel. Şi acum, ori de câte ori mă gândesc la el, îmi dau lacrimile. Era mereu aproape de mine şi m-a învăţat multe lucruri. Şi chiar dacă nu mă învăţa el, tot puteai să înveţi ceva de la el. Am plâns mult la înmormântarea lui. Când soseam în vacanţă, mergeam în vizită la el şi stăteam multe ore împreună, doar noi doi, şi discutam. Bunicule, imi e dor de tine…

Reloaded

Nu am mai postat nimic de cateva zile bune pe blogul meu, mai bine zis din ziua de Paste. Trebuie sa ma credeti si voi, am fost cam ocupat zilele acestea incepand de dinainte de Pasti, cu Joia Mare. Acum am inceput să primesc „certuri” de la colegi şi de la cititori ca de ce nu mai postez si eu ceva pe blog. Uite, am revenit (m-am reincarcat) si voi cauta sa mai scriu cate ceva din cand in cand. Iertare.
Toată lumea discută in aceste zile despre summit. Atat de mult ca si cum ar fi o mare sărbătoare internaţionala. Exact ca si de revelion sau de Paste, a aparut intre romani intrebarea: ce faci de summit? Pai, ce să fac de summit? Programul meu obisnuit. Toata lumea isi face planuri mai rau ca de Revelion. Unii pleaca la munte, altii la mare, la Mamaia, la tatatia, sau mai stiu eu unde. Pentru unii bucuresteni acest summit este un motiv de bucurie, poate primesc si ei liber de la muncă si au ocazia sa plece impreuna cu familia departe de capitala, dar pentru altii cred ca este Halloween-ul sau Scary Movie, caci vor avea mult de munca.
Zilele acestea se pot intampla multe in Bucuresti, asa ca, la despartire, toţi se saluta cu Summit linistit! Se poate folosi si in loc de Paste fericit! ???

800 de ani de viata

 batranelul

Oamenii vor putea trăi în viitor 800 de ani. Afirmaţia care a şocat lumea medicală aparţine unui cercetător de la University of Southern California. Valter Longo afirmă că nu e nevoie decât de o modificare a ADN-ului uman. Până atunci, medicii gerontologi susţin că speranţa de viaţă a unui om nu poate depăşi 125 de ani. O nouă descoperire ştiinţifică presupune modificarea ADN-ului uman şi poate constitui un prim pas în obţinerea unei speranţe de viaţă pentru oameni cu sute de ani mai mare, informează cotidianul britanic The Independent.
Deocamdată, experimentul a debutat cu modificarea anumitor secvenţe ale lanţului ADN-ului unei ciuperci. Valter Longo este unul dintre specialiştii în genetică care afirmă încrezător că speranţa de viaţă pentru oameni de 800 de ani nu este doar posibilă, ci este de-a dreptul inevitabilă.
Prin experimentele sale de la University of Southern California el a reuşit obţinerea unei ciuperci de drojdie, care poate trăi până la 10 săptămâni, adică de zece ori mai mult decât acest organism trăieşte în mod obişnuit. Prin ştergerea a două gene din ADN-ul ciupercii şi prin supunerea sa la un regim caloric restrictiv, Longo a reuşit să-i prelungească de 10 ori durata vieţii.
„Punem bazele unei reprogramări a vieţii sănătoase. Dacă vom afla cum funcţionează mecanismul longevităţii vom putea să aplicăm aceste informaţii la fiecare celulă din fiecare organism viu”, a declarat Valter Longo. „Deocamdată suntem foarte departe de a reuşi să prelungim speranţa de viaţă până la 800 de ani. Nu ne va fi foarte greu să o prelungim pentru început până la 120 de ani, însă de la un moment dat în viitor cred că este foarte posibil ca oamenii să trăiască până la 800 de ani, pentru că nu cred că există o limită superioară a duratei de viaţă a fiecărui organism”, a mai adăugat el.
Pentru majoritatea gerontologilor astfel de afirmaţii sunt absurde. Specialiştii afirmă că durata de viaţă a unui om nu poate depăşi 125 de ani. Jeanne Calment, cel mai bătrân om din istorie despre care există date care să confirme data naşterii, a murit la vârsta de 122 de ani şi 164 de zile.

Sursa: Click!

Oras ecologic

Oare cum ar fi sa avem orase ecologice? Fara poluare? Un astefl de oras va exista in curand in Emiratul Abu Dhabi. Va fi primul oras complet ecologic si se va numi Masdar City.
Orasul se va intinde pe o suprafata de 6,5 kilometrii patrati si va gazdui aproximativ 50 de mii de oameni. Constructia orasului Masdar City va costa peste 22 miliarde de dolari si va fi gata in 2015. In noul oras energia va fi suta la suta energie solara si nu vor exista emisii de gaze cu efect de sera. Mijloacele de transport în comun in noul oras vor fi tramvaiele electrice si masini echipate cu baterii. Strazile vor fi pavate cu panouri fotovoltaice care vor asigura propria energie provenita de la soare. Apa va fi asigurata gratie unei instalatii care va functiona tot pe baza de raze solare. Astfel multimiliardarii petrolieri arabi spera sa traiasca dublu gratie vietii sanatoase si consumului de radacini de copac, omizi si frunze suculente.
masdar-city.jpg

Impaca-te cu viata

Ca sa fii un pic fericit, ca sa ai un strop de cer pe pamant, trebuie sa te impaci cu viata. Binenețeles, cu viața ta, cu propria ta viata, asa cum este ea.

Trebuie sa te impaci cu munca ta, cu oamenii din jurul tau, cu greselile si slabiciunile lor. Trebuie sa te bucuri de sotul tau, de sotia ta, chiar daca, poate, nu ai intalnit barbatul ideal, femeia perfecta. (Sa nu crezi ca exista asa ceva!)

Trebuie sa te impaci cu limitele portofelului tau, cu fața ta – pe care nu tu ti-ai ales-o, cu locuința si imbracamintea ta, cu conditiile vietii tale, chiar daca vecinul o duce mai bine. (Crezi tu!)

Impaca-te cu viata. Esti in pielea ta, in pielea altuia nu te poti naste.

1

Cum cheltuim banii?

 bani___796_20071120151137_371 Sa fim foarte atenți cum cheltuim banii. Sa nu cheltuim niciodata mai multi decat castigam. Daca nu sunt bani castigati prin munca noastra atunci ii aruncam cum dorim noi. Atunci cand cumparam un lucru e important sa ne dam seama că nu-l cumparam cu banii nostri ci cu timpul nostru, deoarece platim cu banii castigati cu acel timp. Cand vom intelege aceasta vom fi mult mai atenti la modul cum ii folosim…