N-am întâlnit-o niciodată
pentru că ne-am născut
în același an, aceeaşi lună, aceeași zi.
Am crescut împreună
sub același cer, pe același pământ.
Ne-am încălzit la același soare
și ne-a udat aceeaşi ploaie.
Cât am fost copii
eram liberi unul față de altul.
Mă jucam cu ea când voiam.
Chiar dacă o loveam, nu se supăra.
Seara îi spuneam noapte bună.
Niciodată nu mi-a răspuns…
Am crescut amândoi mari.
Și viața ne tot despărțea.
Era înaltă ca mine.
De râs, râdea foarte rar.
Câteodată zâmbea discret.
Ne întâlneam foarte rar.
În fața ei, eu mă înclinam foarte ușor.
Alteori îmi luam șapca de pe cap.
Ne vedeam des la biserică.
La școală nu venea deloc.
M-a surprins faptul că,
atunci când s-a făcut mare,
când era cea mai frumoasă,
nu prea o lua nimeni în seamă.
Tinerii generației mele o ocoleau
și ea suferea enorm de mult.
A ajuns să nu mai vorbească deloc.
M-am apropiat de a ea discret.
Era ceva în ea care mă atrăgea
și n-am putut ca să rezist.
În spatele aspectului ei trist
bănuiam ceva extraordinar.
Ce să spun, ea m-a sedus!
Am început să ne împrietenim.
N-am știut sa-i spun pe nume,
nu am mai străns-o la piept,
n-am mai sărutat-o ca altă dată
și nici de mână n-o țineam.
Am început să mergem amândoi
bătând cărările vieții noastre.
Din când în când ne mai opream,
ne priveam țintă în ochi.
Ne contemplam unul pe celălalt
și apoi din nou porneam la drum.
Mă bucur nespus de mult
că nu-s în viață singur.
Niciodată nu i-am spus
că o iubesc, că vreau să o iau.
Ea, cred că mi-ar fi spus:
că mă iubește, că mă vrea,
dar nu ia fost dat atunci
să-mi spună tot ce vrea.
Nu știu ce iubeam în ea.
Frumoasă nu, deșteaptă nu.
Văzând-o alții, o jicneau.
Iar eu cotat nebun și prost
îi închinam tot ce aveam.
Așa ne-a fost destinul
să n-avem linște în noi
decât trâind doar amândoi.
N-are nume. Îi spun”Necunoscuta”.
Ei, să vezi de-acuma trai!
N-am avut luna de miere.
N-avem nici pat, nici masă.
Trăim modest din datorii.
Ne mai certam. Eu mai țipam.
Ea n-a scos nici un cuvânt.
E prea umilă, cum s-o cert?
Nu prea sunt eu vrednic de ea!
Să dăm divorț? Nu, mai bine mor!
Eu i-am spus că am greșit atât de mult…
Uneori ca să ne împăcăm
cădeam în genunchi
și ea cu drag mă mângăia și mă ierta.
Ea nu a greșit niciodată. Nici nu va cădea.
Nu va pleca ea frunte cuiva.
Eu cred în ea cu jurământ.
Nu va trebui iertată de nimeni,
dar ea va ierta pe mulți, o știu.
Acum permite-mi să mă retrag.
M-așteapă ea și e târziu.
Ne vom vedea și-mbrățișa,
o voi lua și săruta.
Am dreptul, e a mea.
Ea este… CRUCEA MEA
În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ţi timp măcar o clipă să vezi pe unde treci.
Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând,
Fă-ţi timp să poţi cu milă să le alini trecând.
Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lâng-un izvor,
Fă-ţi timp s-auzi ce-ţi spune o floare, un cocor.
Fă-ţi timp s-aştepţi din urmă când mergi cu slăbănogi,
Fă-ţi timp pe-un munte seara, stând singur, să te rogi.
Fă-ţi timp să vezi frumosul din tot ce e curat,
Fă-ţi timp căci eşti de bune şi rele-nconjurat.
Fă-ţi timp şi pune suflet să dăruieşti iubire,
Fă-ţi timp căci în iubire e numai bucurie.
Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,
Fă-ţi timp să-i dai vieţii şi morţii tale preţ.
Fă-ţi timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi,
Comoara risipită a vieţii nu poţi ca s-o mai strângi
Fa-ti timp pt noi:P…orice actualizare pe blog este mult asteptata de noi:P
ff frumoasa poezia,complimenti