Creștini, să ne cunoaștem mai bine

Știm că în perioada 18-25 ianuarie a fost săptămâna de rugăciune pentru unitatea tuturor creștinilor. Mulți dintre creștini privesc acest lucru ca fiind ceva foarte bun pentru Biserică și pentru creștini, dar la fel de multi privesc ca fiind contrariul.

Am citit zilele trecute câteva bloguri unde administratorii lor erau total impotriva acestui lucru, priveau chiar cu dispreț și îi criticau și pe mebrii bisiricii lor care au acceptat să se facă astfel de întâlniri în bisericile lor. Nu înțeleg de ce atâta teamă, căci aș fi prea dur să spun răutate sau dorință de distrugere. Nu dau nume de bloguri pentru ca nu doresc să atrag mânia cuiva asupra mea.

E posibil ca cineva să înțeleagă că unitate înseamnă trecerea de la o credință la alta și adoptarea ei. Nu acesta este scopul ecumenismului. Scopul care ecumenismul îl propune creştinilor este acela de a fi „una în Cristos”. Se spune că toţi cei ce fac parte din biserica universală invizibilă trebuie să fie una, invocându-se cuvintele Domnului din Ioan 17:21,
„Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.”
Nimeni nu dorește și nici nu cere ca o credintă să adopte o alta. Dorința lui Cristos este aceasta: ca toți să fim o singură turmă și un singur păstor; așa cum era Biserica la origini.

Chiar dacă Biserica la ora acuală este împărțită, nu putem susține că o anumită credință deține adevărul iar altele sunt false. Dacă privim lucrurile așa, atunci o unitate nu va fi niciodată. În momentul în care privim la lucrurile care ne despart sau judecăm anumite comportamente ale unei credințe, nu facem decâ să înrăutățim situația.

Dacă vrem cu adevărat să ne ajutăm o modalitate ar fi să căutăm să ne cunoaștem mai bine. Fiecare credință este diferită și în acelați timp fiecare are valorile sale. Una poate să fie un dar pentru alta.

Relațiile dintre credințe trebuie să fie ca și relațiile între oameni. Dacă avem în fața noastră o persoană și privim doar exteriorul sau coportamentul ei negativ, această persoană nu se va apropia niciodată de noi. În schimb, dacă vom căuta să o înțelegem, îi vom aprecia calitățile, acea persoană se va apropia, putem deveni buni prieteni și să mergem înainte împreună.

Atunci, haideți să ne cunoaștem mai bine, să privim la lucrurile frumoase pe care le are celălalt, să căutăm să-l întelegem.

Nu are rost să judecăm de ce cineva este așa și nu este ca noi. Nu are nici o vină că s-a născut în credința pe care o are și crede în ea și o promovează. Fiecare ține la credința sa. Dacă am fi fost educați în altă credință decât aceasta pe care o avem, am fi gândit și am fi reacționat la fel. Deci, să stăm și să cugetăm. Cine are de înțeles, să înțeleagă!

Câți ani avem?

Când întrebăm pe cineva: câți ani ai? Ne răspunde imediat: 7; 33; 48. Fiecare știe câți ani are. Af fi chiar rușinos din partea cuiva să nu știe câți ani are.

Dacă stăm să calculăm bine, de fapt, nu spunem cu exactitate câți ani avem. Știm câți ani avem pentru că ținem cont de data nașterii. De fapt, avem mai mult decât spunem. Întotdeauna vem mai mult cu nouă luni (depinde de fiecare) decât anii care îi calculăm de la data nașterii.

Copiii obișnuiesc să spună: eu am 3 ani și 5 luni. Așa sunt învățați de părinți să spună, căci altfel nu îți dai seama la un copil dacă are 3 sau 4 ani. Dacă un adult îți spune că are 24 ani și 3 luni, înseamnă că, în realitate, el are 25 de ani.

Avem viață în noi încă din momentul conceperii și nu doar din momentul nașterii, dar aceste luni nu se iau în calcul și nu se adaugă lungimii vieții noastre. Viața noastră este luată în calcul din momentul în care ne naștem.

Ar fi mai dificil să calculăm anii noștrii adunând și aceste luni, dar, ca idee, puțini țin cont de aceste luni de viață înainte de a vedea lumina. Am scris aici doar ceea ce am remarcat zilele acestea.

Sper să nu mă înșel, dar, cred că evreii atunci când aduc un tort la ziua de naștere, ei pun cu o lumânare un în plus decât anii care sunt împliniți, indicând astfel și anul (lunile) cât a stat în sânul mamei. E un gest frumos.