Momente triste din copilărie

fobie.jpg

Am scris un articol unde am prezentat puțin copilaria mea, destul de frumoasă. Dar, în copilaria mea am avut parte si de momente triste și care m-au marcat, poate, pentru tot restul vieții. Despre aceste momente nu prea am vorbit, le cunosc doar cei din familia mea și prietenii apropiați.

Primul moment mai dur pentru mine, pentru că eram copil, înca nu mergeam la școală, a fost într-o noapte de iarnă. Tatăl meu era la servici, era schimbul doi (cum se numea atunci). Eram acasă doar noi copiii și mama. Am fost treziți de către o femeie care a început să bată cu pumnul în ușă, a spart geamul și striga la noi: ”De ce nu vreți să mă lăsți în casă. Ați furat banii și acum nu mă mai primiți în casă?”. În momentul în care a spart geamul, eu m-am speriat foarte tare. Am privit la mama care și ea era speriată și nu știam ce să facem. Într-un final acea femeie a plecat, dar a cazut în zăpadă și acolo a stat până dimineața. Spre dimineață mama și-a făcut curaj și a fugit la o vecină, a venit cu vecina și s-au dus la femeia aceea, căzută în zăpadă. Au aflat cine este și care era motivul că a ajuns la noi. Venea de la o nuntă, era beată și a crezut că acolo este casa ei. Se pare că nu a avut intenții rele, dar pe mine m-a speriat foarte tare.

Un alt eveniment și mai trist pentru mine a fost inundația. Atunci eram in clasa a VII-a.

Eram la camp și a început să plouă puternic. Frații mai mici erau acasa. I-am lăsat pe părinți în urmă și am plecat înainte cu bicicleta. Când am ajuns acasă deja apa creștea în curte. Nu știam ce să fac cu frații mei, pe unde să o apuc. Am început să mă rog lui Dumnezeu să vină cineva să ne ajute. A ajuns și mămica cu o mătușă. Aproape că nu mai puteam să ieșim din curte. Apa crescuse. Mama și mătușa mea i-au luat pe ceilati frați mai mici, iar eu am luat-o pe surioara mea în spate și așa am dus-o prin toată grădina, mă țineam de gard și copaci ca să putem să ajungem la vecini, căci ei aveau casa mai sus decât noi.

Am ajuns la vecini, dar și acolo apa ajungea să intre in casă. Nu mai puteam rămâne acolo, trebuia să plecăm. Toți din casă am ieșit pe fereastă căci prin față nu mai puteam ieși. Ne-am dus la alți vecini, mai sus. Aici nu a mai ajuns apa. Mă durea inima să văd, de acolo, casa nostră in apă până la acoperiș. Mama era disperată. După ce s-au retras apele m-am dus acasă. Nimic bun, totul era întors pe dos. Totul era rasturnat și căzut pe jos iar casa era plină de mâl. În acea noapte fiecare a dormit pe unde a putut, împărțiți pe la rude. Am dormit și nu am dormit.

Casa era întreagă, dar era udă. Nu se mai putea locui în ea. Am luat tot ceea ce ne-a mai rămas și ne-am mutat la bunici. Aici am stat până am construit o altă casă, într-un alt loc, dar casa nouă nu a mai fost niciodată pentru mine cum era casa unde am copilărit. Când imi amintesc sau povestesc despre acest eveniment, întotdeauna îmi dau lacrimile.

Un alt moment care m-a marcat negativ, dar nu la fel de puternic ca inundația, a fost un accident de mașină.

Mergeam la pescuit cu frații și verișorii mei. Mergeam regulmentar pe marginea drumului pe șoseaua națională. Mai aveam puțin până să intrăm pe drumul care ducea la Siret. La un moment dat, nu am auzit decât o frână puternică de mașină, am început să plutesc in aer și m-am trezit în șanț.

Erau trei mașini care încercau să se depășească pe același sens de mers, iar a treia m-a izbit pe mine. Am avut noroc că avem in spate rucsacul plin cu măncare și haine și am fost izbit de mașină chiar în rucsac. Cred că am fost aruncat de mașină cel puțin cinci metri. Imi aduc aminte si acum că mașina era un Audi de culoare verde. Șoferul a oprit mașina și a venit la mine speriat, credea că am pățit ceva. Chiar nu am pățit nimic, doar m-am speriat destul de tare. Eram atât de speriat încât nu știam cum să scap de șofer care era insistent în a fi sigur că nu am pățit nimic.

Acesta cred că este singurul moment negativ din viața mea despre care, cred că nici azi nu știu părinții mei.

Sunt momente plăcute care ne influențează viața, dar sunt și momente triste care ne marchează pentru tot restul vieții. Aceste momente, eu nu le voi uita niciodată…