Momente triste din copilărie

fobie.jpg

Am scris un articol unde am prezentat puțin copilaria mea, destul de frumoasă. Dar, în copilaria mea am avut parte si de momente triste și care m-au marcat, poate, pentru tot restul vieții. Despre aceste momente nu prea am vorbit, le cunosc doar cei din familia mea și prietenii apropiați.

Primul moment mai dur pentru mine, pentru că eram copil, înca nu mergeam la școală, a fost într-o noapte de iarnă. Tatăl meu era la servici, era schimbul doi (cum se numea atunci). Eram acasă doar noi copiii și mama. Am fost treziți de către o femeie care a început să bată cu pumnul în ușă, a spart geamul și striga la noi: ”De ce nu vreți să mă lăsți în casă. Ați furat banii și acum nu mă mai primiți în casă?”. În momentul în care a spart geamul, eu m-am speriat foarte tare. Am privit la mama care și ea era speriată și nu știam ce să facem. Într-un final acea femeie a plecat, dar a cazut în zăpadă și acolo a stat până dimineața. Spre dimineață mama și-a făcut curaj și a fugit la o vecină, a venit cu vecina și s-au dus la femeia aceea, căzută în zăpadă. Au aflat cine este și care era motivul că a ajuns la noi. Venea de la o nuntă, era beată și a crezut că acolo este casa ei. Se pare că nu a avut intenții rele, dar pe mine m-a speriat foarte tare.

Un alt eveniment și mai trist pentru mine a fost inundația. Atunci eram in clasa a VII-a.

Eram la camp și a început să plouă puternic. Frații mai mici erau acasa. I-am lăsat pe părinți în urmă și am plecat înainte cu bicicleta. Când am ajuns acasă deja apa creștea în curte. Nu știam ce să fac cu frații mei, pe unde să o apuc. Am început să mă rog lui Dumnezeu să vină cineva să ne ajute. A ajuns și mămica cu o mătușă. Aproape că nu mai puteam să ieșim din curte. Apa crescuse. Mama și mătușa mea i-au luat pe ceilati frați mai mici, iar eu am luat-o pe surioara mea în spate și așa am dus-o prin toată grădina, mă țineam de gard și copaci ca să putem să ajungem la vecini, căci ei aveau casa mai sus decât noi.

Am ajuns la vecini, dar și acolo apa ajungea să intre in casă. Nu mai puteam rămâne acolo, trebuia să plecăm. Toți din casă am ieșit pe fereastă căci prin față nu mai puteam ieși. Ne-am dus la alți vecini, mai sus. Aici nu a mai ajuns apa. Mă durea inima să văd, de acolo, casa nostră in apă până la acoperiș. Mama era disperată. După ce s-au retras apele m-am dus acasă. Nimic bun, totul era întors pe dos. Totul era rasturnat și căzut pe jos iar casa era plină de mâl. În acea noapte fiecare a dormit pe unde a putut, împărțiți pe la rude. Am dormit și nu am dormit.

Casa era întreagă, dar era udă. Nu se mai putea locui în ea. Am luat tot ceea ce ne-a mai rămas și ne-am mutat la bunici. Aici am stat până am construit o altă casă, într-un alt loc, dar casa nouă nu a mai fost niciodată pentru mine cum era casa unde am copilărit. Când imi amintesc sau povestesc despre acest eveniment, întotdeauna îmi dau lacrimile.

Un alt moment care m-a marcat negativ, dar nu la fel de puternic ca inundația, a fost un accident de mașină.

Mergeam la pescuit cu frații și verișorii mei. Mergeam regulmentar pe marginea drumului pe șoseaua națională. Mai aveam puțin până să intrăm pe drumul care ducea la Siret. La un moment dat, nu am auzit decât o frână puternică de mașină, am început să plutesc in aer și m-am trezit în șanț.

Erau trei mașini care încercau să se depășească pe același sens de mers, iar a treia m-a izbit pe mine. Am avut noroc că avem in spate rucsacul plin cu măncare și haine și am fost izbit de mașină chiar în rucsac. Cred că am fost aruncat de mașină cel puțin cinci metri. Imi aduc aminte si acum că mașina era un Audi de culoare verde. Șoferul a oprit mașina și a venit la mine speriat, credea că am pățit ceva. Chiar nu am pățit nimic, doar m-am speriat destul de tare. Eram atât de speriat încât nu știam cum să scap de șofer care era insistent în a fi sigur că nu am pățit nimic.

Acesta cred că este singurul moment negativ din viața mea despre care, cred că nici azi nu știu părinții mei.

Sunt momente plăcute care ne influențează viața, dar sunt și momente triste care ne marchează pentru tot restul vieții. Aceste momente, eu nu le voi uita niciodată…

Despre mamă

Dacă ai încă o mamă trebuie să-i mulţumeşti lui Dumnezeu şi să fii fericit că nu tuturor le-a fost hărăzit acest mare noroc. Şi dacă încă mai ai o mamă să nu o laşi pradă părăsirii, ci îngrijeşte-o cu dragoste pentru ca ea, la sfârşitul vieţii, să-şi plece capul liniştită. Trebuie să ştii că ea te-a născut în mari dureri şi, încă din prima ta zi, a fost alături de tine. Seara, cu braţele sale obosite de muncă te-a aşezat în pătuţ şi te-a vegheat legănându-te până ai adormit, iar dimineaţa te-a trezit sărutându-te şi zâmbindu-ţi. Tot mama te-a învăţat să saluţi, te-a învăţat să spui lucrurilor pe nume, şi ce e mai important, ţi-a împreunat mâinile şi te-a învăţat să te rogi Tatălui ceresc. Dacă, din nefericire o boală s-a abătut asupra ta, mama singură a fost cea care nu s-a îndepărtat de tine. Ea singură nu te-a dat uitării. Dacă încă mai eşti pe calea virtuţilor, mamei singure să-i mulţumeşti, ei care ţi-a condus paşii prin copilărie şi tinereţe. Şi dacă mamă nu mai ai, nu dispera, ci mergi, şi după cum ea te-a împodobit cu cele bune în viaţă, la fel şi tu împodobeşte-i mormântul cu buchete proaspete de flori. Iar, ca odihna să-i fie liniştită, roagă-te Tatălui din ceruri ceea ce ea te-a învăţat, pe genunchii ei. Nu-i considera mormântul un loc de despărţire, ci fă din el o şcoală a speranţei. Mormântul mamei e mormânt sfânt, şi pentru tine rămâne veşnic sfânt. Iar dacă valorile vieţii te apasă, abate-te din cale şi vizitează acest loc sfânt. Ea singură din nou te va ajuta.

Sistem de Operare dificil

CLIENTUL INTREABA:

Acum un an am schimbat versiunea Logodnica 7.0 cu Nevasta 1.0 si am observat ca programul a lansat o optiune subita Bebelus 1.0 care ocupa mult spatiu pe hard.

In instructiuni nu era nimic mentionat. Pe de alta parte, Nevasta 1.0 se autoinstaleaza in toate celelalte programe si se lanseaza automat cand deschid alta aplicatie, impiedicandu-i executia.

Aplicatii ca Bere-intre-prieteni 10.3, Duminica-la-fotbal 5.0 nu mai functioneaza. Uneori apare un virus – Soacra 1.0, care blocheaza sistemul sau face ca Nevasta 1.0 sa se comporte total haotic.

Nu reusesc sa dezinstalez acest program si devine insuportabil mai ales cand incerc sa lansez aplicatia Duminica-de-dragoste 3.0. Se pare ca si alte fisiere sunt virusate. De ex.: c:/Amanta__sambata_dimineata.exe nu mai functioneaza deloc.

Am vrut sa revin la programul anterior Logodnica 7.0 dar procesul dedezinstalare al programului actual, Nevasta 1.0 mi se pare complicat, iar riscurile pentru sistem sunt mari mai ales pentru Bebelus 1.0 care chiar imi place.

Ma puteti ajuta? Un utilizator disperat.

OPERATORUL:

Draga client,

Nemultumirea Dvs. este frecventa printre utilizatori dar ea se datoreaza unei greseli primare de conceptie. Multi utilizatori trec de la orice versiune Logodnica X.0 la Nevasta 1.0 cu speranta falsa ca Nevasta 1.0 nu este decat un program de divertisment si utilitati. Dar, in realitate, este vorba de mult mai mult de atat: Nevasta 1.0 este un Sistem de Operare complet creat ca sa controleze toate aplicatiile dvs. Este aproape imposibil sa dezinstalati Nevasta 1.0 si sa reveniti la Logodnica X.0 intrucat exista sisteme virusate care fac ca si acesta sa se comporte precum Nevasta 1.0, deci nu aveti nimic de castigat.

Aceeasi problema si cu Soacra X.0. Acesta e un program mai vechi din care deriva Nevasta 1.0 si comporta multe probleme de compatibilitate. Cu putin noroc, sfarseste prin a fi victima unui virus si dispare in cativa ani.

Unii utilizatori au incercat sa formateze tot modulul si sa instaleze programul Iubita+Nevasta 2.0 dar asta le-a creat si mai mari probleme (a se citi notita de prevenire „Pensie alimentara” si „Custodia copiilor”). Daca instalati Iubita 8.0 nu incercati sa treceti la Nevasta 2.0 pt ca problemele vor fi chiar mai mari decat cele cu Nevasta 1.0. Chiar daca exista si versiuni Nevasta 3.0 si Nevasta 4.0, acestea sunt rezervate specialistilor si avand un pret ridicat nu le recomandam.

Daca sistemul cade, va recomandam Celibat 1.0 dar ideal este sa pastrati Nevasta 1.0 si sa invatati programul cat mai bine posibil intrucat este foarte sensibil la anumite comenzi si reactioneaza rau la erori de instalare. Asadar, orice eroare aparuta va fi considerata ca provenind din partea Dvs. si trebuie sa v-o asumati. Va sfatuim sa activati aplicatiile C:/Scuze/Scuze.exe.

Evitati utilizarea tastelor ESC si SUPPR care necesita ulterior C:/Scuze /flori.exe. Pentru o mai buna utilizare, va sfatuim sa cumparati si pack-ul Bijuterii 3.0, Vacante 5.1.

Optiunile Da_draga_mea 2.7 si Ai_dreptate_iubire 4.5 sunt indispensabile. Nu instalati sub nici o forma Secretara_blonda 2.0, O_prietena 3.1. Aceste programe sunt incompatibile cu Nevasta 1.0 si pot distruge sistemul. Functia c:/Amanta__sambata_dimineata.exe se va activa odata cu c:/Colier_cu_diamante.exe.

Este Dumnezeu izvorul răului și al morții?

Dacă am căuta ce spune Vechiul Testament cu privire la originea răului, am face o descoperire surprinzătoare şi chiar înspăimântătoare: însuşi Dumnezeu provoacă relele pe care le găsim prezente în lume. Într-adevăr, sunt nenumărate episoadele în care Dumnezeu apare în timp ce-i pedepseşte pe oameni, în timp ce-i terorizează, în timp ce le trimite catastrofe, boli contagioase, secetă şi chiar în timp ce provoacă războaie între ei.

De exemplu, Dumnezeu a produs potopul universal şi aproape că a exterminat neamul omenesc şi natura pe care el însuşi le-a creat (Gen 6,7); el a distrus oraşul Sodoma, făcând să plouă din cer, în exces, foc şi pucioasă (Gen 19,24); el a transformat-o într-o statuie de sare pe soţia lui Lot, vinovată doar pentru că a privit în urmă (Gen 19,26); el i-a eliminat pe întâii-născuţi ai egiptenilor (Ex 12,13); a trimis şerpii ca să-i ucidă pe israeliţi atunci când erau în pustiu (Num 21,6).

Aşadar, sunt multe pagini din Vechiul Testament în care se vorbeşte despre mânia lui Dumnezeu care se aprinde împotriva Israelului, poporul său! Cum a putut Israelul să conceapă o imagine aşa de înspăimântătoare a Dumnezeului său, este ceva destul de uşor de înţeles. Atunci când a fost scris Vechiul Testament, ştiinţele încă nu se dezvoltaseră: nu se cunoşteau legile naturii, nici cauzele bolilor, nici nu se înţelegeau motivele care declanşau fenomenele naturii; încă nu se dezvoltase o practică psihologică, nici nu erau elaborate conceptele de libertate şi de responsabilitate umană. Această stare primitivă a cunoaşterii umane a făcut în aşa fel încât multe dintre fenomenele pe care astăzi le considerăm foarte naturale, în epoca aceea erau considerate supranaturale, deci proveneau direct din voinţa lui Dumnezeu.

Aşa încât, orice se întâmpla, bine sau rău, frumos sau urât, fericit sau nefericit, totul era opera lui Dumnezeu. Un israelit nu şi-ar fi putut imagina vreodată că se întâmplă ceva fără să fie provocat de Dumnezeu. Dumnezeu a fost considerat întotdeauna stăpân peste toate, aşadar, în mod necesar, el este autor a toate.

Isus a învăţat că Dumnezeu este iubire, deci el nu se poate contrazice prin a fi cauză a răului pentru cineva, nici pentru cei drepţi, nici pentru păcătoşi. El este numai cauză a binelui.

Pentru a demonstra acest lucru, Isus a adoptat o metodă extrem de eficientă şi convingătoare: a început să-i vindece pe toţi bolnavii pe care îi aduceau la el, explicându-le că el acţiona în numele lui Dumnezeu. În felul acesta, Isus a adus anunţul şi vestea cea bună că Dumnezeu nu doreşte răul pentru nimeni şi că boala fizică nu vine pentru că la originea sa este voinţa lui Dumnezeu.

Şi învăţăturile sale revelează acest mesaj de bunăvoinţă gratuită. într-o zi, discipolii au văzut un orb care era în situaţia aceea încă din naştere şi l-au întrebat pe Isus: „Rabbi, cine a păcătuit că s-a născut orb, el sau părinţii lui?” (In 9,1-3). Răspunsul imediat al lui Isus a fost că boala nu provine de la Dumnezeu şi că păcatele persoanei nu sunt elemente care declanşează mânia lui Dumnezeu, şi cu atât mai puţin vreo pedeapsă divină.

Isus a învăţat clar că Dumnezeu nu vrea, nici nu trimite, nici nu permite bolile; nici nu provoacă moartea, nici accidentele, nici numeroasele fenomene naturale în care pier atâtea persoane nevinovate. Isus a învăţat întotdeauna că Dumnezeu este numai izvor al binelui, pentru că el iubeşte omul şi, de aceea, nu poate să fie la originea răului şi nici a suferinţei (cf. In 3,16-17). Dimpotrivă, dacă nu a explicat niciodată de unde provin relele din lume, el a clarificat totuşi de unde nu provin relele, adică de la Dumnezeu; Isus nu a învăţat niciodată care cauze provoacă acele rele, însă a subliniat că originea lor nu este Dumnezeu.

În pofida progresului de gândire permis de aceste reflecţii, mulţi creştini citesc încă Biblia convinşi de imaginea unui Dumnezeu responsabil de toate relele sociale. Nimic nu s-a schimbat în ei faţă de convingerile care existau în vechiul Israel! Cu toate că Isus ne-a garantat iubirea lui Dumnezeu, făcându-se purtător de cuvânt activ şi real al ei, sunt încă mulţi creştini care văd în Dumnezeu originea atâtor suferinţe. Cine dintre noi nu a auzit vreodată pe holurile unui spital expresia: „Trebuie să accepţi ceea ce Dumnezeu hotărăşte!” Ca şi cum Dumnezeu ar fi hotărât ca cineva să se îmbolnăvească! Sau, la o priveghere la mort, vestita frază de condoleanţe adresată rudelor: „Trebuie acceptată voinţa lui Dumnezeu!”

Cum poate fi voinţa lui Dumnezeu să moară cineva? Dumnezeu este autorul vieţii, şi nu al morţii: este aceeaşi mărturie pe care ne-o aduce Isus (cf. Mt 12,27). Dumnezeu trimite viaţa şi nu o ia niciodată. Cartea înţelepciunii afirmă în mod explicit: „Dumnezeu nu a creat moartea” (Înţ 1,13). Cum putem să-l învinovăţim pe Dumnezeu pentru moartea cuiva, dacă evangheliile ne dau mărturie că însuşi Isus a înviat câteva persoane în numele lui Dumnezeu însuşi? De aceea, a crede că suferinţa este opera lui Dumnezeu este o lipsă de respect faţă de el, este o mare ofensă adusă iubirii sale şi constituie o rea interpretare de neiertat a bunătăţii sale.

Unii, pentru a justifica o imagine aşa de bizară a lui Dumnezeu, explică astfel: „Dumnezeu îi face să sufere pe cei pe care îi iubeşte”; dar dacă Dumnezeu ne iubeşte, de ce ar trebui să ne facă să suferim? Oare voi aţi vrea să mă faceţi să cred că reuşiţi să-l faceţi să sufere pe cineva pe care îl iubiţi? Alţii spun „cu evlavie” că „Dumnezeu pune la încercare”: dar de ce ar trebui Dumnezeu să aleagă răul, dacă iubirea sa este la baza oricărei manifestări de viaţă? Din păcate, o asemenea mentalitate încâlcită şi primitivă a făcut ca multă lume să aibă sentimente de ranchiună faţă de Dumnezeu. Îl simte ca pe o Fiinţă care, în loc să-i facă fericiţi pe oameni, îi umple de necazuri. Cine ar putea să simtă dorinţa de a se ruga unui Dumnezeu care i-a trimis un accident teribil, o boală sau i-a răpit o persoană iubită?

Aşadar, de unde provin atâtea nenorociri şi atâtea boli? Desigur că din folosirea improprie şi nepotrivită a libertăţii umane! Oare nu noi poluăm apa pe care o bem, aerul pe care-l respirăm, alimentele cu care ne hrănim, pământul pe care trăim? Oare nu noi provocăm grave dureri fizice şi boli incurabile cu această gestionare improprie a comorilor pe care Dumnezeu ni le-a pus la dispoziţie? Oare nu noi suntem direct responsabili chiar şi faţă de atâţia copii care sunt încă în sânul matern?

Mentalitatea primitivă pe care o avem încă ne face să-l considerăm pe Dumnezeu responsabil, fără motive reale şi concrete; şi nici măcar nu avem ruşinea de a renunţa la afirmaţia devenită proverbială că toate se întâmplă pentru că „…este voinţa lui Dumnezeu”. De exemplu, ştim că circa 250.000 de persoane mor anual în lume din cauza bolilor cum ar fi malaria, febra tifoidă, holera. în realitate, este vorba de afecţiuni provocate de poluarea apelor şi a ambientului, cauzate de fuga omului după câştig, fără se ţină cont de valoarea vieţii. Şi apoi se aude afirmaţia resemnată a celui care nu ştie să distingă responsabilităţile, adică faptul că „…trebuie acceptată voinţa lui Dumnezeu”.

Sunt prea multe femei care dau vina pe Dumnezeu pentru sterilitatea lor şi care se întreabă de ce Dumnezeu le refuză maternitatea. Aceste femei ştiu că pesticidele de pe fructe sau de pe verdeţuri au un grad aşa de mare de toxicitate, încât provoacă daune grave şi ireversibile pentru capacitatea lor reproductivă?

O atentă analiză medicală demonstrează că 75% dintre cazurile de cancer înregistrate în lume pot fi evitate în mod normal. Totuşi, mulţi vor muri întrebându-se în mod inutil: „De ce mi-a trimis Dumnezeu cancerul?” Statisticile mai afirmă că, în orice ţară din lume, dotată cu un grad destul de ridicat de bunăstare privată şi socială, mor în fiecare an circa 15.000 de persoane şi alte 120.000 sunt rănite în accidente de circulaţie. Care sunt cauzele acestei statistici descurajatoare? 69% dintre ei mor din cauza unei erori a şoferului; 17% din cauza stării drumurilor; 6% din cauza unei erori a pietonului; 5% din cauza avariilor maşinii şi 3% din cauze naturale. În realitate, 100% dintre persoanele care supravieţuiesc în aceste accidente consideră că vina este numai a lui Dumnezeu…

În fiecare an, mor în lume milioane de persoane din cauza fumului; mii de copii se nasc cu malformaţii, orbire, handicap, traume provocate de plăgi sociale, cum sunt malnutriţia, alcoolismul cronic al părinţilor sau lipsa de vitamine. Şi prea mulţi părinţi încă se întreabă: „De ce a voit Dumnezeu aceasta pentru mine? De ce i s-a întâmplat aceasta copilului meu?” Planeta noastră produce actualmente mai mult cu 10% peste necesarul de hrană pentru tot neamul omenesc. Egoismul ţărilor bogate, neglijenţa, proasta administrare a structurilor politice şi sociale şi chiar interesele meschine ale anumitor guverne fac ca aproape 500 de milioane de persoane să sufere şi să moară de foame. Şi totuşi, nu lipsesc cei care au curajul să spună: „Cum pot eu să cred în Dumnezeu când atâta lume moare de foame?”; ca şi cum Dumnezeu ar fi responsabil de neglijenţa noastră!

Recent, un grup de specialişti a denunţat faptul că în arhitectură nu se face nimic pentru a evita aşa-numitul „sindrom al edificiului bolnav”: o plagă socială care cuprinde de acum milioane de persoane. Într-adevăr, în multe edificii moderne se folosesc unele tipuri de materiale plastice, de conglomerate, de ciment şi alte materiale care emană substanţe toxice şi cancerigene, fără ca locatarii să fie avertizaţi cu privire la riscurile pe care le au; însă, în momentul în care contactează boli grave, acestea vor deveni o povară a „crucii grele pe care Dumnezeu le-a dat-o”.

Şi marile inundaţii, considerate fenomene capricioase şi necontrolabile, capabile să provoace imense pierderi economice şi un număr foarte mare de morţi, în realitate, sunt şi rodul intervenţiei iresponsabile a omului asupra naturii. Acelaşi lucru se întâmplă în cazul cutremurelor: sunt evenimente naturale, dar multe dintre ele sunt cu adevărat funeste din cauza iresponsabilităţii omului care nu le înfruntă cu structuri corespunzătoare.

Practic, omenirea a înfrânt boli grave cum sunt variola şi poliomielita. Câte alte boli ar putea să fie şterse de pe planeta noastră dacă, în loc să se irosească banii în orice tip de arme de ucidere, s-ar folosi multe resurse economice şi intelectuale în cercetarea ştiinţifică? În schimb, din păcate, şi în mintea multor creştini, responsabilul relelor şi al morţii continuă să fie numai Dumnezeu: omul nu are nimic de-a face, omul este numai o victimă… Noi suntem cei care favorizăm moartea: îi netezim drumul cu ura şi neglijenţa; putem să-i blocăm excesul de victime, pe care le seceră, prin iubire, generozitate şi un profund simţ de responsabilitate personală şi socială.

Trebuie să abandonăm definitiv imaginea primitivă a Dumnezeului din Vehiul Testament pe care o mai avem înlăuntrul nostru şi să recuperăm imaginea autentică a lui Dumnezeu, izvor de iubire şi de viaţă, pe care Isus ni l-a prezentat cu întruparea sa. Numai aşa, Dumnezeu se va revela ca adevăratul Tată despre care ne-a vorbit Isus, cel care „face să răsară soarele său peste cei răi şi peste cei buni şi să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Mt 5,45).