Copilăria mea

Câteodată stau şi mă gândesc la copilăria pe care am avut-o. A fost frumoasă. Abia aşteptam ca părinţii să ne mai lase singuri ca să ne jucăm în voie. Cred că fiecare are amintiri frumoase din copilărie şi fiecare poate să spună: mai frumoase ca ale mele nu a avut nimeni.
Când eram copil, gândeam ca un copil. Acum că sunt mare, gândesc altfel. Dacă aş fi iarăşi copil, însă cu mintea unui om matur, oare cum m-aş comporta? Nu aş mai fi copil. Aş fi un om micuţ, dar matur.
Copil înseamnă să nu înţelegi cum stau lucrurile şi să te minunezi de toate. Pentru orice lucru pe care-l vezi sau auzi să exclami: uaaaau! Spune un refren dintr-un cântec italian:
Când copiii fac, uaaau!
Ce minunăţie, ce minunăţie.
Iar eu mă ruşinez,
Că nu mai ştiu să fac, uaaau!
Oamenii mari nu mai ştiu să se minuneze de nimic… mai mult sunt trişti decât veseli.
Este o diferenţă între plânsul unui adult şi plânsul unui copil. Copilul plânge atunci când a primit bătaie de la părinţi sau când a fost certat, însă un adult de ce plânge? El nu mai primeşte bătaie de la părinţi. Plânge pentru că are interese: plânge că a fost trădat; plânge că a fost minţit; plânge când echipa favorită pierde; plânge când pierde pe cineva drag. etc!
Ce frumoasă a fost copilăria
Îmi plăcea să merg la câmp câteodată cu mama pentru că mergeam cu bunicul care avea căruţă. Bunicul mă lăsa să conduc eu căruţa care era trasă de vacă. Era bucuria mea. Stăteam în faţă, lângă bunicul. Cine mai era ca mine… Nu aveam maşină atunci, aveam doar căruţă, dar, bucuria mea era mare.
Acum dacă îmi este sete trebuie să torn apă în pahar şi apoi să o beau. De multe ori, copil fiind, alergam acasă de la joacă şi fiind însetat, nu mai luam paharul sau cana să beau apă, puneam direct gura in găleata cu apă rece şi beam până îmi potoleam setea. Îmi plăcea să beau aşa pentru că, dacă foloseam cana, apa se termina rapid din ea şi, astfel, îmi strica pofta de a mai bea. Mama mă mai certa, îmi spunea: „numai vaca bea aşa ca tine …”
Nu aveam celulare cum au toţi copii de astăzi. Şi, tare bine mai era. După ce veneam de la şcoală plecam la joacă. Uneori ne întorceam acasă pe la ora 10 seara. Când ajungeam acasă, mai primeam câte o mică ceartă: „Unde aţi fost, măi? V-am căutat peste tot. Aveam nevoie să te trimit la bunica după…”. Ce bine că nu aveam celular, că m-ar fi căutat mama şi îmi strica toată joaca. Bătaie de la tata, am primit doar de două ori. Ţin minte şi astăzi amândouă fazele şi motivele pentru care am primit bătaie. Nu degeaba se spune: „am să-ti trag o bătaie că nu ai să mă uiţi în veci”. Prima bătaie am luat-o pentru că am distrus un copăcel de măr. Abia făcuse pentru prima dată fructe că noi ne-am şi urcat în el şi pentru că era puiet şi fraged, i-am rupt aproape toate crengile. Când s-a întors tata acasă seara şi a văzut ce am făcut … A doua bătaie am primit-o că am lăsat să intre găinile în grădină şi au mâncat tot zarzavatul. Am meritat aceste două bătăi…
Nu aveam calculatoare, dar tot găseam noi ceva de joacă toată ziua. Ne jucam de-a caii. Eu, cum eram bun la fugă, eram mereu „înhămat”, adică mi se punea o sfoară pe după cap şi sub braţe, iar un altul ţinea în spatele meu de capetele sforii şi fugeam amândoi. Mă mai lovea cu o vargă, dar trebuia să accept, că doar eram calul. Ne împărţeam în mai multe echipe şi aşa fugeam unii după alţii pe toate dealurile şi văile satului.
Dacă se întâmpla să cădem şi să ne julim, nu căutam vinovaţi, ne ridicam şi continuam joaca.
Dacă cineva avea o sticlă cu suc, împărţea şi la ceilalţi din grup. Nu a murit nimeni că am băut din aceeaşi sticlă. Sau, dacă cineva avea o gumă de mestecat, adusă de tatăl lui din străinătate, după ce se sătura de mestecat o dădea şi la altul şi, aşa, săraca gumă trecea pe la mai mulţi, că doar, era din străinătate… Când citiţi aceste rânduri, nu aveţi decât să râdeţi, dar aşa era viaţa de copil. Nu gândeam ca acum. Atunci, parcă, totul era permis, nimic nu putea cauza o boală…
Dacă copiii de astăzi ar citi vieţile noastre din copilărie, poate, ar spune că am dus o viaţă de plictiseală. Dar, noi am fost foarte fericiţi. Mult mai fericiţi decât sunt unii copii astăzi…