Acasă > Reflectii > Trecere

Trecere

card-071.jpg”Așa cum se scurge nisipul într-o clepsidră, așa se scurge viața noastră”

 

Atunci când m-am născut, am primit în dar un porumbel alb. Era atât de frumos, de alb și de minunat. Am crezut că-l voi putea păstra veșnic și că va fi mereu bucuria mea. Dar na-a fost așa.
Într-o zi frumoasă de vară porumbelul meu a zburat, tot mai sus înspre soare. L-am petrecut cu privirea până departe, iar din ochii mei au început să curgă lacrimi fierbinți. M-am gândit că, poate a plecat pentru o vreme, pentru că nu mi-a spus nimic când a plecat, nu si-a luat ”La revedere!”, ci a zburat din mâna mea, fără să spună nimic, doar m-a privit … și atât. L-am așteptat multe zile la rând și-am plâns amarnic văzând că nu mai vine, iar în sufletul meu am rămas doar cu amintirea lui.
”Erai așa de gingaș și mi te-a dat în dar cineva drag, porumbelule, de ce-ai plecat atât de repede? Nu puteai să mai rămâi puţin?”
În fiecare zi stăteam și priveam spre cerul senin și mă gândeam că, poate, cel care mi-a dat cadoul, mi-l va trimite inapoi. Tot stând eu trist și așteptând să se întoarcă porumbelul meu, am simtit în spatele meu un fâlfăit de aripi și m-am bucurat enorm.
Am crezut că s-a întors porumbelul meu, dar când m-am uitat mai atent la el am observat că nu mai era același. Era tot alb și gingaș, dar aochii lui nu erau aceeași. I-am zis atunci: ”Porumbelule, ești așa de gingaș și frumos, dar cu siguranță nu ești al meu. Eu îl cunosc pe cel care mi-a fost dăruit. Te-ai rătăcit cumva? Ești cumva al altcuiva?”
M-a privit cu ochii lui rotunzi și mi-a înțeles nelămurirea. A întors puțin privirea și m-a făcut atent că sub aripa dreaptă avea un mesaj. L-am luat cu o mană trenurandă și încercam să pricep ce scrisese cel ce l-a trimis. Era un bilet alb scris cu roșu. Era o scrisoare de la Tatăl meu.
Scria: ”Nu plânge pentru că porumbelul care ți-a fost dăruit la naștere a plecat. El a venit la mine și e fericit aici. Ți-l trimit pe acesta, dar să nu uiți că și el este un cadou tot pentru o vreme. El nu va rămâne la tine veșnic. Dar îngrijește-l bine cât va fi la tine. Te iubesc! Dumnezeu, Tatăl tău”
Am simțit că tristețea dispare treptat și am înțeles că copilăria trebuie să rămână doar pentru o vreme la mine. Tot așa se va întâmpla și cu tinerețea. Va zbura încet, pe nesimțite, fără să-mi spună nici un cuvânt. Poate îmi va arunca doar o privire și nimic mai mult.
Dar, fiecare zi, fiecare lună, fiecare an este o fărâmă din viața mea, o fărâmă din eternitate, este o parte din darul lui Dumnezeu dat mie, este o parte din sufletul Lui și asta mi-e de ajuns.
”Noe a mai așteptat șapte zile; și a dat drumul porumbelului.
Dar porumbelul nu s-a mai întors la el” Gen.8:12
Categorii:Reflectii Etichete:,
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: