Fara zahar
1 martie 2008
1 comentariu
Arhiva
Posts Tagged ‘Umor’
imagini…
19 februarie 2008
Lăsați un comentariu
Daca doriti sa vedeti imagini porcoase, dati click pe iconita 
Rasul si umorul
18 februarie 2008
2 comentarii
Rasul este sanatos. Avem nevoie sa radem. Umorul este sanatos. Oare na gandim serios la aceasta latura a sanatații? Rasul eliberează, umorul deconectează. Rasul te eliberează de falsa seriozitate, este cea mai buna cosmetica pentru exterior si cel mai bun medicament pentru interior. Rasul si umorul te usureaza. Diminueaza tensiunea si lacrimile. Rasul si umorul – cel mai bun mijloc impotriva otravirii spiritului si a inimii. Rasul si umorul iti ofera cale libera spre o nebanuita bucurie de a trai.
Nimic nu uneste mai mult oamenii dacat rasul. (L. N. Tolstoi )
Daca un om rade din tot sufletul, inseamna ca e un om bun. (F. M. Dostoievski )
Simtul umorului este unul din cele mai bune articole de imbracaminte pe care cineva le poate purta in societate. (William Makepeace Thackeray )
A te tavali pe jos de ras este o expresie foarte adevarata. Cine rade din toata inima, aceluia-i vine gustul sa se tavaleasca pe jos. (Mihai Eminescu)
Prostul rade de trei ori : o data cand rad ceilalti, o data cand intelege gluma si inca o data cand isi da seama ca rasese fara sa inteleaga. (Proverb bengalez)
Trebuie sa invatati sa radeti. Pentru a ajunge la umorul de calitate, nu va mai luati prea mult in serios. (Hermann Hesse)
Glumele nevinovate sunt ca sarea in bucate. (Proverb romanesc)
Dintre toate zilele, pierduta e aceea in care nu ai ras. (Chamfort)
O gluma buna e placuta ca parfumul unui trandafir, doua glume ca parfumul a doi trandafiri, trei glume ca parfumul a trei trandafiri, iar patru te asfixiaza sau te adorm. (Proverb german)
Umorul este o sabie din cauciuc: permite sa intepi fara sa curga sange. (Mary Hirsch)
Rasul este senzatia prin care te simti bine in tot corpul, dar o arati in special intr-un singur loc. (Josh Billings)
Un raset este un zambet care explodeaza. (Mary H. Waldrip)
Umorul nu este o stare de spirit, ci un fel de a privi lumea. (Ludwig Wittgenstein)
Umorul este si un mod de a spune ceva serios. (T. S. Eliot)
Fiecare popor rade de ceea ce se teme mai mult. (Andre Maurois)
Acolo unde rasul nu se aude niciodata sa nu-ti opresti pasul. (Heinrich Heine)
Sa radem, caci pana la urma cu asta ne alegem. (Voltaire)
Rasul dezvaluie adesea chipul de copil al adultilor. (Andre Malraux)
Ignorantul
17 februarie 2008
Lăsați un comentariu
Un tanar entuziast care tocmai si-a luat licenta de instalator s-a dus sa vada cascada Niagara.
A studiat-o timp de un minut, dupa care a spus:
-Cred ca o pot repara.
Of, of, of. Este mai bine ca unele lucruri sa fie lasate asa cum sunt.
Despre mine…
Imagini pe Flickr
|
Partener
N-am întâlnit-o niciodată
pentru că ne-am născut
în același an, aceeaşi lună, aceeași zi.
Am crescut împreună
sub același cer, pe același pământ.
Ne-am încălzit la același soare
și ne-a udat aceeaşi ploaie.
Cât am fost copii eram liberi unul față de altul. Mă jucam cu ea când voiam. Chiar dacă o loveam, nu se supăra. Seara îi spuneam noapte bună. Niciodată nu mi-a răspuns…
Am crescut amândoi mari. Și viața ne tot despărțea. Era înaltă ca mine. De râs, râdea foarte rar. Câteodată zâmbea discret. Ne întâlneam foarte rar.
În fața ei, eu mă înclinam foarte ușor. Alteori îmi luam șapca de pe cap. Ne vedeam des la biserică. La școală nu venea deloc. M-a surprins faptul că, atunci când s-a făcut mare, când era cea mai frumoasă, nu prea o lua nimeni în seamă. Tinerii generației mele o ocoleau și ea suferea enorm de mult.
A ajuns să nu mai vorbească deloc. M-am apropiat de a ea discret. Era ceva în ea care mă atrăgea și n-am putut ca să rezist. În spatele aspectului ei trist bănuiam ceva extraordinar. Ce să spun, ea m-a sedus! Am început să ne împrietenim. N-am știut sa-i spun pe nume, nu am mai străns-o la piept, n-am mai sărutat-o ca altă dată și nici de mână n-o țineam. Am început să mergem amândoi bătând cărările vieții noastre. Din când în când ne mai opream, ne priveam țintă în ochi. Ne contemplam unul pe celălalt și apoi din nou porneam la drum.
Mă bucur nespus de mult că nu-s în viață singur. Niciodată nu i-am spus că o iubesc, că vreau să o iau. Ea, cred că mi-ar fi spus: că mă iubește, că mă vrea, dar nu ia fost dat atunci să-mi spună tot ce vrea.
Nu știu ce iubeam în ea. Frumoasă nu, deșteaptă nu. Văzând-o alții, o jicneau. Iar eu cotat nebun și prost îi închinam tot ce aveam. Așa ne-a fost destinul să n-avem linște în noi decât trâind doar amândoi.
N-are nume. Îi spun”Necunoscuta”. Ei, să vezi de-acuma trai! N-am avut luna de miere. N-avem nici pat, nici masă. Trăim modest din datorii. Ne mai certam. Eu mai țipam. Ea n-a scos nici un cuvânt. E prea umilă, cum s-o cert? Nu prea sunt eu vrednic de ea! Să dăm divorț? Nu, mai bine mor!
Eu i-am spus că am greșit atât de mult… Uneori ca să ne împăcăm cădeam în genunchi și ea cu drag mă mângăia și mă ierta. Ea nu a greșit niciodată. Nici nu va cădea. Nu va pleca ea frunte cuiva. Eu cred în ea cu jurământ. Nu va trebui iertată de nimeni, dar ea va ierta pe mulți, o știu.
Acum permite-mi să mă retrag. M-așteapă ea și e târziu. Ne vom vedea și-mbrățișa, o voi lua și săruta. Am dreptul, e a mea. Ea este… CRUCEA MEA
Cât am fost copii eram liberi unul față de altul. Mă jucam cu ea când voiam. Chiar dacă o loveam, nu se supăra. Seara îi spuneam noapte bună. Niciodată nu mi-a răspuns…
Am crescut amândoi mari. Și viața ne tot despărțea. Era înaltă ca mine. De râs, râdea foarte rar. Câteodată zâmbea discret. Ne întâlneam foarte rar.
În fața ei, eu mă înclinam foarte ușor. Alteori îmi luam șapca de pe cap. Ne vedeam des la biserică. La școală nu venea deloc. M-a surprins faptul că, atunci când s-a făcut mare, când era cea mai frumoasă, nu prea o lua nimeni în seamă. Tinerii generației mele o ocoleau și ea suferea enorm de mult.
A ajuns să nu mai vorbească deloc. M-am apropiat de a ea discret. Era ceva în ea care mă atrăgea și n-am putut ca să rezist. În spatele aspectului ei trist bănuiam ceva extraordinar. Ce să spun, ea m-a sedus! Am început să ne împrietenim. N-am știut sa-i spun pe nume, nu am mai străns-o la piept, n-am mai sărutat-o ca altă dată și nici de mână n-o țineam. Am început să mergem amândoi bătând cărările vieții noastre. Din când în când ne mai opream, ne priveam țintă în ochi. Ne contemplam unul pe celălalt și apoi din nou porneam la drum.
Mă bucur nespus de mult că nu-s în viață singur. Niciodată nu i-am spus că o iubesc, că vreau să o iau. Ea, cred că mi-ar fi spus: că mă iubește, că mă vrea, dar nu ia fost dat atunci să-mi spună tot ce vrea.
Nu știu ce iubeam în ea. Frumoasă nu, deșteaptă nu. Văzând-o alții, o jicneau. Iar eu cotat nebun și prost îi închinam tot ce aveam. Așa ne-a fost destinul să n-avem linște în noi decât trâind doar amândoi.
N-are nume. Îi spun”Necunoscuta”. Ei, să vezi de-acuma trai! N-am avut luna de miere. N-avem nici pat, nici masă. Trăim modest din datorii. Ne mai certam. Eu mai țipam. Ea n-a scos nici un cuvânt. E prea umilă, cum s-o cert? Nu prea sunt eu vrednic de ea! Să dăm divorț? Nu, mai bine mor!
Eu i-am spus că am greșit atât de mult… Uneori ca să ne împăcăm cădeam în genunchi și ea cu drag mă mângăia și mă ierta. Ea nu a greșit niciodată. Nici nu va cădea. Nu va pleca ea frunte cuiva. Eu cred în ea cu jurământ. Nu va trebui iertată de nimeni, dar ea va ierta pe mulți, o știu.
Acum permite-mi să mă retrag. M-așteapă ea și e târziu. Ne vom vedea și-mbrățișa, o voi lua și săruta. Am dreptul, e a mea. Ea este… CRUCEA MEA
Comentarii recente