Optimist sau pesimist?

Pentru a înţelege ce este optimismul trebuie să ne întoarcem către lucrul care e cealaltă faţă a medaliei, adică pesimismul. A fi pesimist înseamnă a vedea totul în negru de dimineaţa până seara, a semăna grâul bun şi a crede că va răsări numai neghină. Pentru pesimist nu mai răsare soarele şi totul este asfinţit. A fi pesimist înseamnă a avea mereu teamă de sine şi de alţii, a suspecta pe alţii pentru că nu avem nici o siguranţă în noi înşine. A fi pesimist este şi o formă de neîncredere şi de puţină credinţă în Dumnezeu.
Optimismul nu este numai superficialitate, pentru că nu este optimist cel care zâmbeşte stupid tuturor. A vedea totul în roz nu este optimism ci, numai imaturitate care trebuie să se confrunte încă cu viaţa şi care va evita cu uşurinţă întotdeauna orice conflict care frige şi orice probă de curaj, care să fie în sfârşit semnul unei alegeri conştiente şi mature.
Optimismul nostru nu înseamnă a zâmbi tuturor şi a aştepta o minune la orice colţ. Optimismul este rodul maturităţii pe care am cucerit-o şi rodul unei credinţe care în sfârşit a devenit o expresie senină a vieţii.
Viaţa este ceea ce este, adică o luptă neîncetată pentru a ne clarifica, pentru a ne maturiza. Acesta este adevăratul optimism: certitudinea că binele nu va fi niciodată pierdut. Atunci, dă jos, acei ochelari negri, scoate inima care trage clopotele de doliu în fiecare zi, când vine seara, de fiecare dată când îţi pierzi speranţa. Noi nu vrem nici lentile negre, nici lentile roz, pentru că lumea nu este nici neagră, nici roză. Lentilele nu ajută, nu schimbă faptele.
Pesimist sau optimist? Aşadar, este mai bine să fii optimist pentru că optimistul poate face mereu câte ceva pe când pesimistul are şi frica de a începe.