Cand se vorbeste de “un timp“
Ne identificam prin asteptare;
E ca si cu un anonim,
Ce nu-si semneaza a lui scrisoare.
Timpul, cu-a lui continuitate
Iti lasa-n ganduri urme adanci.
Dar zi de zi el insa, poate
Sa stearga valurile lungi.
In timp, tu poti sa intelegi,
Ce ai in sufletul pustiu.
Si pas cu pas, tu poti sa legi
si sa ingropi, tot ce-a fost viu!
Sa astepti?…iti pare o vesnicie!
Sa crezi in timp?…e si mai greu!
Dar totusi, numai timpul stie,
Sa coase fir cu fir mereu.
Te uiti in timp si definesti
Al tau trecut si-al tau prezent.
Si constient marturisesti,
Ca ai uitat, ce-a fost urgent.
O! Cate-n timp nu se mai schimba,
de n-ai putere sa opresti,
nici chiar o vorba pe-a ta limba!
Sa crezi in ea, s-o implinesti!
De n-ar fi totul trecator,
Ti-ai intelege al tau drum?
Cand este asa de uimitor,
Cum visul se preface-n scrum.
In timp ti se arata o poarta,
Pe care tu sa o deschizi.
De simti ca-i calea adevarata?!
Tot ce a fost?! Poti sa inchizi!
M. L. Paula
