Copiii spun lucruri… adevarate

O fetiţă de şase sau şapte ani intră, împreună cu mama sa, într-un magazin. Se uită fix la o angajată care era mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată şi, cu o nevinovăţie de copil, o întreabă:
-«Tu mai ai şi acum haine de când erai mică?»

Un domn se duse la magazin luând cu sine pe fiul său mai mic, de patru ani. Întrucât copilul era foarte cuminte, casiera îi dădu o caramelă. Tatăl îl întrebă:
-«Cum se spune, fiule?»
Copilul răspunse:
-«Mai am acasă trei frăţiori.»

O fetiţă de cinci ani o observă pe sora mamei sale în timp ce se machia. Împinsă de curiozitate, o întrebă:
-«Mătuşă Loli, de ce te machiezi?»
-«Ca să fiu frumoasă», răspunse mătuşa.
-«Şi durează mult până îşi face efectul?»

Tatăl şi fiica se uitau la televizor în salon în timp ce, în bucătărie, mama spăla vasele iar fiul le ştergea.
Deodată se auzi în bucătărie un zgomot de farfurii căzând la pământ şi făcându-se ţăndări.
Fiica privi la tatăl şi spuse:
-«A fost mama.»
-«De unde ştii?» o întrebă acesta.
-«Pentru că nu a spus nimic.»

Mama întrebă supărată:
-«Cine a mâncat prăjitura?»
Clara, sora mai mare, răspunse:
-«Panchito, mamă!» (frăţiorul de nouă ani).
-«Nu-i adevărat!» – ripostă copilul.
-«Ba da, te-am văzut eu!»
-«Nu-i adevărat, nu-i adevărat! Eşti o mincinoasă! Tu nu erai aici când am mâncat-o!»