Comentarii recente
 | fratele on Copilăria mea |
 | dejoc on Copilăria mea |
| fratele on Primavara si astenia |
 | abodan on Primavara si astenia |
 | claudia popa on Vulpea si via |
 | roxana20 on Unde este Iubire… |
| fratele on Copilăria mea |
 | justy on Copilăria mea |
| justy on Copilăria mea |
 | Cyp on Optimist sau pesimist? |
| fratele on prietenie si iubire |
 | senea15 on prietenie si iubire |
 | iulia on Ce vedeti? |
 | Ionut on Asta da vacă |
 | Lavi on Dans fara mână sau picior |
Partener
N-am întâlnit-o niciodată
pentru că ne-am născut
în același an, aceeaşi lună, aceeași zi.
Am crescut împreună
sub același cer, pe același pământ.
Ne-am încălzit la același soare
și ne-a udat aceeaşi ploaie.
Cât am fost copii eram liberi unul față de altul. Mă jucam cu ea când voiam. Chiar dacă o loveam, nu se supăra. Seara îi spuneam noapte bună. Niciodată nu mi-a răspuns…
Am crescut amândoi mari. Și viața ne tot despărțea. Era înaltă ca mine. De râs, râdea foarte rar. Câteodată zâmbea discret. Ne întâlneam foarte rar.
În fața ei, eu mă înclinam foarte ușor. Alteori îmi luam șapca de pe cap. Ne vedeam des la biserică. La școală nu venea deloc. M-a surprins faptul că, atunci când s-a făcut mare, când era cea mai frumoasă, nu prea o lua nimeni în seamă. Tinerii generației mele o ocoleau și ea suferea enorm de mult.
A ajuns să nu mai vorbească deloc. M-am apropiat de a ea discret. Era ceva în ea care mă atrăgea și n-am putut ca să rezist. În spatele aspectului ei trist bănuiam ceva extraordinar. Ce să spun, ea m-a sedus! Am început să ne împrietenim. N-am știut sa-i spun pe nume, nu am mai străns-o la piept, n-am mai sărutat-o ca altă dată și nici de mână n-o țineam. Am început să mergem amândoi bătând cărările vieții noastre. Din când în când ne mai opream, ne priveam țintă în ochi. Ne contemplam unul pe celălalt și apoi din nou porneam la drum.
Mă bucur nespus de mult că nu-s în viață singur. Niciodată nu i-am spus că o iubesc, că vreau să o iau. Ea, cred că mi-ar fi spus: că mă iubește, că mă vrea, dar nu ia fost dat atunci să-mi spună tot ce vrea.
Nu știu ce iubeam în ea. Frumoasă nu, deșteaptă nu. Văzând-o alții, o jicneau. Iar eu cotat nebun și prost îi închinam tot ce aveam. Așa ne-a fost destinul să n-avem linște în noi decât trâind doar amândoi.
N-are nume. Îi spun”Necunoscuta”. Ei, să vezi de-acuma trai! N-am avut luna de miere. N-avem nici pat, nici masă. Trăim modest din datorii. Ne mai certam. Eu mai țipam. Ea n-a scos nici un cuvânt. E prea umilă, cum s-o cert? Nu prea sunt eu vrednic de ea! Să dăm divorț? Nu, mai bine mor!
Eu i-am spus că am greșit atât de mult… Uneori ca să ne împăcăm cădeam în genunchi și ea cu drag mă mângăia și mă ierta. Ea nu a greșit niciodată. Nici nu va cădea. Nu va pleca ea frunte cuiva. Eu cred în ea cu jurământ. Nu va trebui iertată de nimeni, dar ea va ierta pe mulți, o știu.
Acum permite-mi să mă retrag. M-așteapă ea și e târziu. Ne vom vedea și-mbrățișa, o voi lua și săruta. Am dreptul, e a mea. Ea este… CRUCEA MEA
Cât am fost copii eram liberi unul față de altul. Mă jucam cu ea când voiam. Chiar dacă o loveam, nu se supăra. Seara îi spuneam noapte bună. Niciodată nu mi-a răspuns…
Am crescut amândoi mari. Și viața ne tot despărțea. Era înaltă ca mine. De râs, râdea foarte rar. Câteodată zâmbea discret. Ne întâlneam foarte rar.
În fața ei, eu mă înclinam foarte ușor. Alteori îmi luam șapca de pe cap. Ne vedeam des la biserică. La școală nu venea deloc. M-a surprins faptul că, atunci când s-a făcut mare, când era cea mai frumoasă, nu prea o lua nimeni în seamă. Tinerii generației mele o ocoleau și ea suferea enorm de mult.
A ajuns să nu mai vorbească deloc. M-am apropiat de a ea discret. Era ceva în ea care mă atrăgea și n-am putut ca să rezist. În spatele aspectului ei trist bănuiam ceva extraordinar. Ce să spun, ea m-a sedus! Am început să ne împrietenim. N-am știut sa-i spun pe nume, nu am mai străns-o la piept, n-am mai sărutat-o ca altă dată și nici de mână n-o țineam. Am început să mergem amândoi bătând cărările vieții noastre. Din când în când ne mai opream, ne priveam țintă în ochi. Ne contemplam unul pe celălalt și apoi din nou porneam la drum.
Mă bucur nespus de mult că nu-s în viață singur. Niciodată nu i-am spus că o iubesc, că vreau să o iau. Ea, cred că mi-ar fi spus: că mă iubește, că mă vrea, dar nu ia fost dat atunci să-mi spună tot ce vrea.
Nu știu ce iubeam în ea. Frumoasă nu, deșteaptă nu. Văzând-o alții, o jicneau. Iar eu cotat nebun și prost îi închinam tot ce aveam. Așa ne-a fost destinul să n-avem linște în noi decât trâind doar amândoi.
N-are nume. Îi spun”Necunoscuta”. Ei, să vezi de-acuma trai! N-am avut luna de miere. N-avem nici pat, nici masă. Trăim modest din datorii. Ne mai certam. Eu mai țipam. Ea n-a scos nici un cuvânt. E prea umilă, cum s-o cert? Nu prea sunt eu vrednic de ea! Să dăm divorț? Nu, mai bine mor!
Eu i-am spus că am greșit atât de mult… Uneori ca să ne împăcăm cădeam în genunchi și ea cu drag mă mângăia și mă ierta. Ea nu a greșit niciodată. Nici nu va cădea. Nu va pleca ea frunte cuiva. Eu cred în ea cu jurământ. Nu va trebui iertată de nimeni, dar ea va ierta pe mulți, o știu.
Acum permite-mi să mă retrag. M-așteapă ea și e târziu. Ne vom vedea și-mbrățișa, o voi lua și săruta. Am dreptul, e a mea. Ea este… CRUCEA MEA
Posted by dominic on 20 aprilie 2008 at 8:18 am
ce tare e!!!!!!!!!!!n-am sa incerc sa fac asta cu nicio fata:))))desi ma gandeam ca e romantic,dar daca e sa se sfarseasca asa….mai bn nu:))